Ce e val, ca valul trece, Nu spera şi nu ai teamă; Te întreabă şi socoate Ce e rău şi ce e bine; Toate-s vechi şi nouă toate: Vreme trece, vreme vine. vezi mai multe poezii de: Mihai Eminescu. Distribuie: Facebook; Twitter; Împărtăşeşte-ne opinia ta:
Ce e val ca valul trece; se regăsește motivul valului înțeles ca numeroasele încercări ale vieții care nu ar trebui să sperie omul de geniu, el va reacționa cumpătat și rațional întrucât viața în sine este efemeră. El este nevoit să renunțe la sentimente omenești precum speranța și teama și să se distanțeze de pătura
Ce e val, ca valul trece…. Atâta minciună în viețile noastre și atâta durere în suflete, încât așteptăm, în fiecare dimineață, un alt rău, peste răul care s-a așternut deja. Suntem serviți cu sărăcie dimineața, la prânz și seara, ca si când meniul ne este asigurat de un bucătar al cărui rețetar s-a pierdut.
Ce e val, ca valul trece… „revoluția" la rece. Pe 22 Decembrie 2017 în fața Primăriei din Craiova avut loc o ceremonie de sărbătorire (?) a „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii" cum le place să spună oficialilor. Ca și în cadrul altor „zile" pe care parlamentarii s-au grăbit să le declare naționale sau
Ce e val, ca valul trece. Cu un cântec de sirenă, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca să schimbe-actorii-n scenă, Te momește în vârteje; Tu pe-alături te strecoară, Nu băga nici chiar de seamă, Din cărarea ta afară De te-ndeamnă, de te cheamă. De te-ating, să feri în laturi, De hulesc, să taci din gură; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Și cum o minune știm că nu ține decât câteva zile, vorba poetului "Ce e val ca valul trece", de multe luni în mediile politice și nu numai nu se mai aude nimic despre cei doi guguștiuci ce gângureau neîncetat pe toate televizoarele în fosta campanie din vârful piramidei USL.
szcSxX3. Ce e val ca valul trece. Mare dreptate avea marele nostru poet Mihai Eminescu (Glossă). Și am să argumentez și de ce. Activez de peste 20 de ani în domeniul pieței de capital. Am început completând formulare de vânzare unice ale vestitelor cupoane de privatizare în masă, am fost trader Rasdaq și apoi BVB, am fost implicat în numeroase oferte
Ce este bronșiolita și ce simptome are. Toate măsurile ce trebuie luate pentru a preveni îmbolnăvirea după ce și în țara noastră a început un val important de bronșiolite. Semnalul de alarmă despre pericolul bolilor virale asupra românilor, inclusiv a copiilor, a fost tras deja de un cunoscut medic.
MOTTO: „Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate; Nu spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece." Mihai Eminescu, Glossă S-au încheiat și preliminariile pentru Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar…
Ce e val, ca valul trece. Cu un cantec de sirena, Lumea-ntinde lucii mreje; Ca sa schimbe-actorii-n scena, Te momeste in varteje; Tu pe-alaturi te strecoara, Nu baga nici chiar de seama, Din cararea ta afara. De te-ndeamna, de te cheama. De te-ating, sa feri in laturi, De hulesc, sa taci din gura; Ce mai vrei cu-a tale sfaturi, Daca stii a lor
Ce e val, ca valul trece. Valurile revoluționare sunt o caracteristică repetitivă a istoriei moderne a lumii occidentale. Durând câțiva ani de zile, aceste valuri revoluționare schimbă la față societățile pe care le afectează, în sensuri ce nu pot fi obiectiv apreciate decât după trecerea lor.
ce e val ca valul trece