Versuri Crăiasa din poveşti. -. Mihai Eminescu. Le întinde pe câmpie;. Boabe mari de piatră scumpă. Ca de bulgări de lumină,. Peste unda fermecată. De-un cuvânt al sfintei Miercuri;. De-un cuvânt al sfintei Vineri. Dupa sapte ani, ei se reintalnesc, fata fusese izgonita de imparat si aceasta sa refugiat intr-o padure. In cele din urma casatoria dintre cei doi tineri este posibila prin umanizarea zburatorului, acum un om pe nume Calin. Partea a VIII-a este alcatuita din trei secvente: • Cadrul natural • Nunta celor doi tineri • Nunta fluturelui si-a viorelei Cadrul natural este alcatuit din elemente Călin (file din poveste) În numai două versuri, cele cu care începe poemul, Eminescu cre­ează o atmosferă de măreţie şi mister, fără nimic Dinamica escaladării este foarte expresiv schiţată de poet: „Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ când pe alt colţ". Musafirul clandestin, neremarcat de Poemul Călin( file din poveste) este unul dintre cele mai dragi copiilor. Fiecare dintre noi ne amintim cu drag măcar câteva versuri, dacă nu părţi întregi. Am considerat de bun augur a trata acest poem pe căteva pagini, în maniera de lucru la catedră. Este o prezentare cât se poate de ,,prietenească,, pentru elevul aflat în faţa textului, care de la o primă lectură poate să Versuri Calin - Mihai Eminescu Gazel. Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi păşind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Şi în faţa ta frumoasă O să ţie o oglindă, Calin file de poveste. acum 3 ani Categorie: Romana 406 afisari 218 descarcari. Calin (file din poveste) de Mihai Eminescu I) Asa cum sugereaza textul titlul Calin (file din poveste) este un basm in versuri; al optulea capitol prezinta o poveste de iubire intre un zbu VEZI REFERAT. OO4opw. Calin, file din poveste, Mihai Eminescu, lectura Daniela NaneAbonati-va aici: Biblioteca Mult Călin (file din poveste) Gazel Toamna frunzele colindă, Sun-un grier sub o grindă, Vântul jalnic bate-n geamuri Cu o mână tremurândă, Iară tu la gura sobei Stai ca somnul să te prindă. Ce tresari din vis deodată? Tu auzi păşind în tindă - E iubitul care vine De mijloc să te cuprindă Şi în faţa ta frumoasă O să ţie o oglindă, Şi atunci e firesc ca, după despărţirea de iubit, fecioara, care a tresărit atinsă de fiorii dragostei , să rămână împietrită şi nimic să n-o poată scoate, smulge din această stare. Singurul care o poate „elibera" de vrajă este el, iubitul, a cărui imagine, ea o va căuta numai în somnul ei de piatră. Nu-i ca noaptea cea mocnitã și pustie din sicriu ; Si din când în când vãrsate, mândru lacrimile-ți șed, Dar de seci întrag isvorul, atunci cum o sã te vãd ? Prin ei curge rumenirea, mândrã, ca de trandafiri, Si zãpada viorie din obrajii tãi subțiri ; Apoi noaptea lor albastrã, a lor dulce vecinicie, .Asa cum sugereaza textul titlul Calin (file din poveste) este un basm in versuri; al optulea capitol prezinta o poveste de iubire intre un zburator si o fata de imparat. Zburatorul este un spirit care fura inimile fetelor. Acesta apare in iatacul fetei de imparat apoi dispare.

calin file din poveste versuri